luni, 22 aprilie 2024

Testamentul vistierului Mihai Popescu din Pitești (1855)

Între vechile documente cu proprietățile orașului Pitești din a doua jumătate a secolului al XIX-lea se află un testament care conține prevederi privind cedarea unor bunuri, imobile și bani, pentru dezvoltarea comunității urbane. Este vorba de testamentul (diata) vistierului Mihai Popescu din Pitești, care neavând urmași direcți („în vreme ce moștenitorii de sus sau de jos nu am, căci așa se vede că au fost soarta mea de nu m-am însurat”), își cedează întreaga avere nepoților de frate și în ultimă instanță municipalității piteștene pentru a fi folosită în scop sanitar („Iar când din păcatele noastre se va stinge neamu cu totu, a nu mai rămânea nimini din moștenitorii miei, când atunci încetează și pomenirea în aceiași tristă vreme, această stare să fie a spitalului ce prin bună chibzuire a bunilor orășani și prin știrea cinstitei Eforii a Spitalurilor, să se facă spital chiar casele mele din acest oraș Pitești în care dupe venitul acestii stări să va orândui și paturile trebuincioase pentru bolnavi ce nu vor avea mijloace de căutare, păzindu-se în toată vremea și la aceasta condițiile de mai sus, fără a lipsi vreodată dintr-însele vreo iotă sau cirtă măcar”).

Din documentele păstrate rezultă că municipalitate nu a beneficiat în mod concret de acest legat, averea vistierului mergând în mare parte către urmașii colaterali, adică către cei trei nepoți de frate.

Vistierul era un reprezentant de seamă al sfatului domnesc, mai ales în secolul al XIX-lea, când influența rusească a crescut în Țările Române. Vistierul a primit dreptul de numirea a ispravnicilor de județe care plăteau la numire sume importante, astfel încât dregătoria de vistier era râvnită fiind o sursă sigură de îmbogățire[1].  

În arhondologia rangurilor boierești din Muntenia (1822-1828), Mihai Popescu este menționat ca vistier de-al doilea („vtori vistier”)[2], la fel și în arhondologia rangurilor boierești din 1837[3]. În documentele ulterioare este numit chiar mare vistier („vel vistier”). Acesta a fost om de încredere al boierilor din familia Belu (Baronul Constantin Belu în 1828, Dimitrie și Ștefan Belu în 1851), care au deținut proprietăți însemnate în județul Argeș[4]. Dacă nu este o coincidență de nume, între 1831-1832 este menționat ca „Prezident al Sfatului orășenesc și al Maghistratului orașului Pitești”[5].

Conform testamentului, vistierul Mihai Popescu s-a născut în 1793 („Leatu 1855 august 31, întru alu 62 de ani ai vârsti mele scrisă și iscălită de mine însumi cu mâna mea”) și a murit în 1860 (anul în care s-a deschis și citit testamentul), în vârstă de 67 de ani, fiind înmormântat în cimitirul bisericii Sf. Ioan din Pitești („Biserica Sf. Ion unde să odihnesc oasele și țărâna părinților noștri și o să se odihnească și ale noastre”)[6].

Frații vistierului erau pitarul Niță Popescu[7] și pitarul Pandele Popescu. Acesta din urmă avea o familie mai numeroasă („Fiindcă frate-mieu, pitaru Pandele are casă grea, precum este văzut, cu fete de crescut și măritat, cu băieți de crescut și învățat, precum timpu de acum cere”), cu mai mulți băieți botezați de vistier, cărora le va ceda mare parte din averea sa: Mihai (Mihăiță), Dimitrie (Mitică) și Ştefan (Ștefanache).

Averea imobilă a vistierului strânsă de-a lungul vieții sale („căci vreo moștenire în această stăricică de nicăeri nu mi-au venit”) era formată din câteva moșii în Argeș și Mușcel, o casă și un han important din orașul Pitești.

În Pitești și împrejurimi, acesta avea o casă cu terenul ei și acareturi (cazin, odăi, prăvălii, umblători, grajd, împrejmuiri), un han și o vie în „Coasta câmpului”. Hanul se afla la marginea orașului, pe drumul spre Curtea de Argeș și Râmnicu Vâlcea, fiind o sursă de venituri, întrucât avea în față mai multe prăvălii și o veche spițerie („Hanul ce l-am cumpărat aici în Pitești și l-am prefăcut precum se vede cu patru ochiuri de prăvălie în față, cu odăile lor în dos i[8] celelalte prejmuiri din această despărțire, bez hănișoru cel mic ce se numea spițăriea mai nainte”). Hanul Popescu sau Giubegoaia a fost un han cu cârciumă și dejugătoare, folosit mai mult de locuitorii din nordul județului Argeș fiind situat la bariera de ieșire din oraș, la limita cu comuna Găvana[9].

În județul Argeș avea moșia Ciești, cea mai importantă, pe care dorea să ctitorească o biserică („...am gătire de cărămidă și var pentru a face o sfântă biserică dacă oi avea zile...”).

În județul Muscel, pe Valea Vâlsanului avea moșia Priboeni sau Popeasca și părți din Bădiceni și din Zărnești.

Tot în județul Muscel mai avea câteva proprietăți: moșia Piscani cu mori, pive, un han și „celelalte împrejmuiri și ecareturi”, moșia Dârmănești cu han,  povarnă și două cazane nemțești, dar și o vie pe Valea Isvoranilor. Acestea au fost lăsate fratelui său Niță, care „nu are casă așa grea ca Pandelică”, însă cu condiția ca să îngrijească „pentru a lor bunăstare și îmbunătățire”. De la primul testament (1855), vistierul a făcut o serie de modificări până la finalul vieții (1860). Din aceste adăugiri rezultă nemulțumirea față de modul în care fratele său Niță Popescu administra moșiile Dârmănești și Piscani („...nu s-au învrenicit dânsu a pune măcar un prun pentru sine, necum pentru mine, precum și ecareturile ajunsese în cea mai proastă stare...”).

Grosul averii sale se împărțea nepoților de frate în modul următor:

Mihai Popescu a primit casele din Pitești și via din „coasta câmpului”, precum și moșia din Ciești, județul Argeș, cu condiția să se iscălească Ciescu.

Dimitrie Popescu a primit moșiile apropiate din Dârmănești  și Piscani, județul Muscel, cu condiția să se iscălească Dârmănescu.

Ștefan Popescu a primit hanul cel mare din orașul Pitești („Hanul cel mare ce-am cumpărat aici în Pitești cu toate prejmuirile lui i cel mic când se va rescumpăra de la Mariea, precum scriu în adieata mea”), precum și moșia Priboeni sau Popeasca de pe Valea Vâlsanului din județul Argeș, cu condiția să se iscălească Priboeanu.    

Pe lângă averea imobiliară impresionată, acesta a mai lăsat un depozit de 4.000 de galbeni cu dobândă, însă cu condiția să se folosească de urmașii săi pentru sporirea averii imobiliare, pentru cumpărarea unui „ecaret nemișcător”.

Testatorul a pus mai multe condiții urmașilor săi. Să se ocupe de ritualul de înmormântare și de pomenirea creștinească („la țermoniea îngropării a se face fără cusur și soroacele dupe lege cu preoți și arhiereu de va fi și cu împărțirea de milostenie la săraci”), să se construiască o biserică pe moșia din Ciești, să nu se înstrăineze din moșii și clădiri, ci numai din venitul acestora să se cumpere altele, astfel încât să se sporească averea.

Testamentul vistierului cuprinde prevederi și pentru cele două femei din viața sa, pentru sora lui Nuța Popeasca (bani din venitul moșiilor sau al cârciumilor), dar și pentru slujnica sa Maria („femeiea ce slujește în casa mea din leatu 1843 iunie 19 cu toată râvna și credința, care prea rar acum să se găsească”; „ce m-a slujit atâțea ani cu credință și durere de inimă pentru casa mea”). Pentru slujnica sa are mai multe dorințe, ca ea să șadă oricât va dori în încăperile indicate (în cazin sau hanul cel mic din oraș), cu asigurarea întreținerii sale („dându-i-se toate cele trebuincioase spre hrană și încălzitu odăii i lumânarea casii pă vremea ce va ședea”), sau în caz de refuz să-și primească simbria de 200 de galbeni. Aceste prevederi testamentare reflectă o mentalitate patriarhală, conform căreia femeile nu puteau moșteni imobile („Prin urmare, nici să dea lucru nemișcător de zestre, ci având fete, încă din a lor pruncie să îngrijească ca din venitu anual să strângă și să păstreze foarte bine ca să cumpere alte lucruri să dea de zestre...”; „...va trece această moștenire la copiii lor parte bărbătească, iar nu femească...”), sau să urmeze la școală („cu fete de crescut și măritat, cu băeți de crescut și învățat, precum timpu de acum cere”).    

***

Biserica din satul Ciești, sat component al comunei Lunca Corbului, este principala ctitorie a vistierului Mihai Popescu din Pitești. Biserica a fost ridicată pe moșia Ciești de fratele său Pandele Popescu, cu soția lui Zoița (în pictura refăcută este trecută cu numele Zinca). Pandele Popescu începe demersurile pentru construirea bisericii în 1872, printr-o petiție înaintată episcopului de Argeș, biserică care să aibă hramurile Sf. Nicolae și Sf. Voievozi (Mihail și Gavril). Lăcașul de cult a fost terminat în 1876, iar sfințirea s-a realizat în anul următor[10]. 

Pisania bisericii din Ciești este scrisă cu litere chirilice, în piatră, într-o perioadă când nu se mai scria cu alfabet chirilic (1875-1877). Aceasta a fost comandată de vistier spre sfârșitul vieții sale (1860), dovadă în acest sens fiind inclusiv locurile lăsate libere în textul pisaniei pentru a fi completate ulterior prin pictare: anul ctitoriei, numele domnitorului țării și al episcopului Argeșului („Moșia Ciești dintr-acest județ Argeșu, cu toate ecareturile ce sînt pe dânsa la care am gătire de cărămidă și var pentru a face o Sf. Biserică, dacă oi avea zile ca s-o fac, precum doresc să-mi ajute Dumnezeu, iar neavând zile ca s-o fac, să o facă Dumnealui, îndată puind Hramul Sfinților Voevozi Mihai și Gavril i Sfântul Pantelimon, și la care biserică în toată viitorimea să se poarte grijea de cărți, odăjdii, lumânări, untdelemn, tămâie și la preoți sărindare necurmat”). 

În continuare, redăm textul pisaniei vechi:

 Întru slava sfintii cei de o ființă și de viiață făcătoare / și nedespărțită Treime și întru prăznui/rea sfinților mai marilor voivozi Mihai și Gravril supt că/rura apărare de orice rău s-au închinat (și) s-au zidit acea/stă sfântă și Dumnezeiască biserică din temelie, precum să vede, cu toată cheltuiala a răposatulu(i) viesteru Mihai Po/pescu pă proprietatea D(umnealui) Ciești și (cu) osârdia moșteni/torilor D(umnealui) în zilile binecredinciosului nostru domn (loc liber[11]) și cu blagoslovenia / preaosfinție(i) sale părintele episcop (loc liber[12]) argișăsc / pa anii de la HS (loc liber[13]) și oricare din enoriași / a(i) sf(intei) biserici vor voi a da ajutor cu oste(nea)la, vo(r) fi primiți / și pomeniți în vecia [...]tinători Pandele, Zoița, cu fiii lor.

O transcriere aproximativă a pisaniei regăsim și în volumul digital, încă nepublicat, realizat de Doru Căpătaru[14].

Testamentul vistierului Mihai Popescu (1793-1860) din Pitești este un document valoros de la mijlocul secolului al XIX-lea, care prezintă aspecte istorice și sociale specifice unei societăți patriarhale aflate în tranziție spre modernitate.

 


 

***

1855 august 31, Pitești. Testamentul vistierului Mihai Popescu din Pitești prin care lasă o parte din averea lui spre a se face un spital în orașul Pitești.

 

Copie[15] întocmai după adieata[16] răposatului visterului Mihai Popescu din acest oraș Pitești.

 

În  numele Sfintei Treimi, 1855 august 31.

 

În durări ne naștem, în durări trăim, în durări ne sfârșim.

Sfânta Evanghelie ne zice. Privegheați și vă rugați că nu știi zioa și ceasu în care va veni fiul omenesc.

Prin urmare și eu suptiscălitu, fiind în deplină sănătate, nebântuit de vreo supărare, gândindu-mă totdauna la viitor și apusu zilelor mele, priivind în toate zilnicele mele lucrări cu cea mai mare plăcere, stăricica cu care m-au miluit Dumnezeu pe temeiu blagoslovenii părinților miei, pe osârnica mea silință și credință ce am avut în toate pasurile mele și pă stăruitoarea iconomie ce am întrebuințat măsurat prea bine în mișcările mele precât s-au putut, căci vreo moștenire în această stăricică de nicăeri nu mi-au venit.         

Crez dar că-mi este ertat de oricine măcar a o lăsa cui voi voi, în vreme ce moștenitori de sus sau de jos nu am, căci așa se vede că au fost soarta mea de nu m-am însurat și așa fiind o poci lăsa ori cu ce condiție oi socoti spre odihna mea și folos urmașilor miei din neam în neam, ca să poată deini mai mult acest ajutor ce fac urmașilor mei, spre a se putea ținea mai îndelungat familia neamului nostru, care precât să vede a fi din fiii frati-mieu pitaru Pandele, cu binecuvântarea lui Dumnezeu așea să fie.

Dupe încetarea din vieață chem la această stare pe d-lor preaiubiți miei frați, pitaru Pandele și pitaru Niță Popești, căror nu le-ar trebui nicio condiție fiind buni și cu dreaptă judecată neabătuți la cheltueli zadarnice, dar de vreme ce și Dumnealor sînt muritori și întâmplările viitorimii sînt necunoscute, las îndeopște urmașilor miei condițiile următoare.

Nimini din moștenitorii miei în veci nu vor fi slobozi să vânză cel mai mic lucru din averea mea, nici să schimbe, nici să jelozească[17], nici în nădejdea acestei stări să se îndatoreze căci nebuni fac ospețile, iar înțelepți le mănâncă.

Prin urmare, nici să dea lucru nemișcător[18] de zestre, ci având fete, încă din a lor pruncie să îngrijească ca din venitu anual să strângă și să păstreze foarte bine ca să cumpere alte lucruri să dea de zestre, fiindcă acestea totdeauna au să meargă la partea bărbătească, și fieștecare nu are alt drept în această stare.

Decât ca un epitrop chivernisitor de aproape aceștii stări, din a căreia venit să se ajute în zilele vieții sale, silindu-se a mai adăoga la venit decât a scădea, că pentru toate are să dea socoteala la opște și la Dumnezeu. Şi oricare nu numai de ar face vreo mișcare spre una din cele de mai sus sau altele ori în ce fel de chip înstreinare, ci și de ar visa măcar la o asemenea cugetare, atunci numaidecât partea acelui împotriva voinței mele cugetător să se ia de la dânsu și să se dea celui cu mai bune purtări și bine chivernisitor din moștenitorii miei, din al căruia parte venit i se va da și lui a patra parte ca să-și ție vieața neavând copii, iar având copii trei părți din patru va fi pentru creșterea și învățătura copiilor până la vârsta lor, iar a patra parte va fi acelui îngrijitor ce va îngriji de această parte. Şi cu chipu acesta nădăjduiesc la mila lui Dumnezeu că va merge aceasta din neam în neam numai la cei ce se vor trage din fiii frate-mieu Pandele ce sînt botezați de mine: Mihai, Dimitrie, Ştefan, și cei dintr-înșii, și dupe dânșii, din neam în neam, în veci legiuiți prin cununie fiii, iar nu vitregi sau bastarzi.

Iar când din păcatele noastre se va stinge neamu cu totu, a nu mai rămânea nimini din moștenitorii miei, când atunci încetează și pomenirea în aceiași tristă vreme, această stare să fie a spitalului ce prin bună chibzuire a bunilor orășani și prin știrea cinstitei Eforii a Spitalurilor, să se facă spital chiar casele mele din acest oraș Pitești, în care dupe venitul acestii stări să va orândui și paturile trebuincioase pentru bolnavi ce nu vor avea mijloace de căutare păzindu-se în toată vremea și la aceasta condițiile de mai sus, fără a lipsi vreodată dintr-însele vreo iotă sau cirtă[19] măcar.

Fiindcă frate-mieu pitaru Pandele are casă grea precum este văzut, cu fete de crescut și măritat, cu băeți de crescut și învățat, precum timpu de acum cere, îndată după încetarea mea din viață să se mute în casa mea care i se lasă cu toate prejmuirile ei, cu casinu[20], cu mobile, cu trăsurile, cai ce vor fi în grajd, iar brișca se va da lu frati-meu Niță, căci droșcă i-am dat mai nainte, fără a supăra pe Mariea ce m-a slujit atâțea ani cu credință și durere de inimă pentru casa mea, a se muta mai nainte din casă-mi, la casa sa ce i-am dăruit-o cu osebit înscris la mâna-i fiind închiriată, până va eși casa ei din chirie, pe care să și-o ia dânsa, ci să stea tot aici în casa mea, chiar în odaia de jos despre curte, unde eu ședeam totdeauna, cu toate ale sale și fără să cheltuiască ceva de la dânsa, și când se va muta în casa sa să i se dea și cele prin osebită însemnare se va arăta din mobile și altele, bez[21] ce are ale sale, precum așternut, haine, gardirop și alte lucruri femeești și banii ce vor fi la mine în păstrarea după înscrisul mieu ce va fi în mâna ei, de nu-i va cere mai nainte.

Moșia Ciești dintr-acest județ Argeșu, cu toate ecareturile ce sînt pe dânsa la care am gătire de cărămidă și var pentru a face o Sf. Biserică dacă oi avea zile ca s-o fac, precum doresc să-mi ajute Dumnezeu, iar neavând zile ca s-o fac, să o facă Dumnealui îndată puind Hramul Sfinților Voevozi Mihai și Gavril i Sfântul Pantelimon, și la care biserică în toată viitorimea să se poarte grijea de cărți, odăjdii, lumânări, untdelemn, tămâie și la preoți sărindare necurmat.

Moșia Priboeni ce-i zice și Popeasca i partea din Bădiceni și stânjeni din Zărnești dupe Vâlsan cu toate acareturile dupe dânsa.

Viea din Coasta Câmpului cu toate acareturile ce are, precum și buțile toate cum sînt în ființă.    

Hanul ce l-am cumpărat aici în Pitești și l-am prefăcut precum se vede cu patru ochiuri de prăvălie în față, cu odăile lor în dos i celelalte prejmuiri din această despărțire, bez hănișoru cel mic ce se numea spițăriea mai nainte, pentru care voi vorbi mai în jos. Şi fiindcă în fundu curții hanului am croit în zidu curți odăi doă cu poartă pântre ele, care să aibă alte doă odăi în dosu cu curticica lor, până în linia umblătorilor[22], ca să le dau la Biserica Sf. Ion unde să odihnesc oasele și țărâna părinților noștri și o să se odihnească și ale noastre vrând Dumnezeu. De care cumva nu voi apuca ca să le fac, să le facă Pandelică numaidecât din veniturile ce-i las sau din nahtul[23] ce se va găsi și să le dea bisericii cu copie dupe această diată ce este legată întocmai și adeverită de cinstita Judecătorie. După aceasta de nu voi apuca eu a o scrie însumi,  ca din venitul lor să se ajute Sf. Biserică la plată de cântăreți și altele neajungeri, iar cei dupe vremi boeri epitropi sînt rugați a priveghea întregimea aceștii dieți în toată viitorimea.

Chiria a doă prăvălii din acest han, bez cârciuma din colț, să se dea soru-mi Nuți cât va trăi dânsa, pentru ale sale trebuințe, căci aceasta i se face dânsi adaos numai pe obrazu său, peste zestrea ce i-am dat cu Pandelică și peste alte doăsprezece mii de lei datoria bărbată-său ce cu osebit înscris al nostru i-am dat soro-mi noastre și după încetare-i din viață, acea chirie a prăvăliilor rămâne tot lui Pandelică și prin urmare a fiilor domnealui.

Din venitu acestei stări sau din nahtu ce se va găsi, în unire cu frate-mieu Niță să poarte grija la țermoniea îngropării, a se face fără cusur și soroacele dupe lege cu preoți și arhiereu de va fi și cu împărțirea de milostenie la săraci și după încetarea din vieață a D-lui toate acestea să rămâe pe seama fiilor D-lui cu condițiile de mai sus.

Tot pe temeiul condițiilor de mai sus, dupe încetarea mea din vieață, fiindcă frate-mieu pitaru Niță nu are casă așa grea ca Pandelică să ea în stăpânirea D-lui cât va trăi.

Moșia Piscani, partea mea cu morile, cu pivele, cu hanu și celelalte împrejmuiri și ecareturi, îngrijind totdeauna pentru a lor bunăstare.

Moșia Dârmănești, partea mea cu hanu, cu povarna, cu doă cazane nemțești cu carote[24] și celelalte prejmuiri, îngrijind pentru a lor bunăstare și înbânătățire.  

Viea din Valea Isvoranilor care dupe documenturile ce se află în condicuța sa este a mea încă din vieață-mi am dat-o în stăpânirea frate-mieu Niță a se folosi de rodul ei, căci eu altă avere părintească știe frații miei prea bine că n-am în casa mea.

Din venitul acestora și din hanu ce se va găsi, în unire cu Pandelică să poarte grijea a se face țirmoniea îngropării fără măsură și soroacele dupe lege cu preoți și arhiereu de va fi și cu împărțire de milostenii la săraci și dupe încetarea D-lui din această vieață, toate acestea vor trece la Mihăiță, Dimitrache și Ştefan, nepoți de frate și botezați de mine, fiii ai frate-miu Pandele, pe care osebit îi voi înpărți eu mai jos.

Şi oricare din acești frați, nepoți și finii miei vor avea copii legiuiți prin cununie va trece această moștenire la copiii lor parte bărbătească, iar nu femească, să se înzestreze cu din venit și dacă vreunu dintr-înșii va muri fără moștenitor parte bărbătească, toată această parte va trece la celălalt frate, dupe ce mai întâiu se va mărita fetele de va avea părintele cel mort, cu din venitu aceștii părți.

Toate acăreturile de mai sus au deosebite condicile lor de sineturi, care vor sta totdeauna la Pandelică, unde la vreme are să vie această stare, dacă tot dupe urma mea va veni vreo moștenire de oriunde, măcar lui Dumitrache, afară de cea de la părinții lui, să o împarță cu ceilalți frați ai lui, căci de va fi tot de la mine se trage.

Fiindcă Mariea, femeiea ce slujește în casa mea din leatu 1843 iunie 19 cu toată râvna și credința, care prea rar acum să se găsească, din a căriea simbrie ce pă tot anu s-a adunat, i-au lăsat la mine în păstrarea mea. Şi i s-a dat osebit înscris la mână-i și care în toată vremea acești bani sînt asigurați în starea mea și care în tot ceasu sînt gata a se răspunde de-i va cere, dupe încetare-m din vieață să i se răspunză îndată că sînt. Iar vrând să-i lase la siguranție, va păstra înscrisul mieu și i se va da dobânda când vrea a o cere, fără a o prelungi pe câtă vreme vor sta. Şi pentru că s-au făgăduit că pentru câtă vieață va avea va rămânea în casa mea îngrijitoare precum au fost și ca să mă caute la boală, deși cu simbrie, dar pentru că și dânsa n-are pe nimini, nu mai cunoaște altă casă decât a mea, și ca nu la bătrânețele sale să n-aibă cu ce trăi și unde ședea, precum am îngrijit de alții, îngrijesc și de dânsa, precum și dânsa a îngrijit de mine și lucrurile mele. După încetarea mea din vieață îi osibesc de acum din starea mea încăperile despărțirii hanului cel mic ce este de la vale de cel mare și care mai nainte se zicea spițăriea  și pe care încă de la cumpărătoarea lor le-am luat cu acest cuget, le va lua în a sa stăpânire dupe încetare-m din vieață, cu această condiție, ca precum mă va căuta până atunci și de atunci înainte să fie de ajutor fraților miei la facerea soroacelor mele dupe lege, pentru care i s-au dat osebit înscris la mână-i, dupe ce vor eși din închirierea ce vor avea, a căriea chirie o va lua dânsa dupe încetare-m din vieață, le va închiriea dânsa, din care își va opri o încăpere pentru odihna și lăcuința sa. I se dă însă cu această condiție spre a nu le înstreina niciodată, supt niciun fel de numire, iar vrând a le înstreina de nu-și va cunoaște folosul său, încă de acum osibesc doă sute galbeni din starea mea în nahtu pe care îi va păstra Pantelică la dobândă ca să-i dea Marii și să i se ia înscrisu meu de la mână-i, în al căriea dos se va scrie că în urmarea condițiilor puse vrând a înstreina și a primi doă sute galbeni și aceste încăperi va trece iar în starea nepoților miei numiți mai sus.

Leatu 1855 august 31

Întru alu 62 de ani ai vârsti mele scrisă și iscălită de mine însumi cu mâna mea.

Împărțirea ce are să fie dupe încetarea din vieață a fraților miei pitar Pandele și Niță tot pe condițiile arătate în dieata mea.

Partea lui Mihăiță nepotu-mieu

Casele din Pitești cu cazinu i celelalte prejmuiri și mobilele ce vor fi.

Moșiea Ciești sud[25] Argeșu cu toate ecareturile dupe dânsa și dupe care se va iscăli Ciescu.

Viea din Coasta Câmpului cu toate ecareturile ce are pe dânsa.

Partea lui Mitică nepotu-mieu

Moșiea Piscani sud Mușcelu cu morile, cu pivele și alte ecareturi ce se află pe dânsa.

Moșiea Dârmănești sud Mușcelu cu toate ecareturile i cazanele i carotele i buțile ce sînt în povarnă, dupe care se va iscăli Dârmănescu.

Partea lui Ştefanache nepotă-mieu

Moșiea Priboeni ce-i zice și Popeasca dupe Vâlsan sud Argeșu i partea din Bădiceni și Zărnești cu toate ecareturile dupe dânsa și dupe care se va iscăli Priboeanu.

Hanul cel mare ce-am cumpărat aici în Pitești cu toate prejmuirile lui i cel mic când se va rescumpăra de la Mariea, precum scriu în adieata mea.

Visteru Mihai Popescu. 1856 ghenarie 13

Pentru nahtu ce se află în ființă, fiincă ori se mai adaogă sau se mai scade, având vreme să facă Biserica de la Ciești, să va urma dupe osebită însemnare ce pe tot anu voi face dupe starea nahtului în care mă voi afla.

Visteru Mihai Popescu. 1856 ghenarie 13

La încetare-m din vieață, toate încăperile ce dau Marii să nu li se potrivească sorocu eșirii din chirie, dânsa va ședea tot în curte la mine în odaea de jos, supt casele cele mari ce caută spre curte, dându-i-se toate cele trebuincioase spre hrană și încălzitu odăii i lumânarea casii pă vremea ce va ședea.   

Visteru Mihai Popescu. 1856 ghenarie 13

Fiindcă stânjenii moșiei din Bădiceni avea un prea puțin venit și găsind preț bun i-am vândut pentru al cărora venit voi adăuga la han alte încăperi mai folositoare, prin urmare se scoate din coprinderea din urmă.

Visteru Mihai Popescu. 1858 iunie 15

Fiindcă totdeauna trecerea de vreme, încercările și neprevăzutele întâmplări aduce cu sine multe deșteptăciuni de luminează pă bietul om ca să se poată regula pentru viitor, precât va sta în putința sa, așadar prin urmare îndelungata arenduire a moșiilor mele Piscani cu morile și Dârmănești cu povarna și celelalte date asupra frate-mieu Niță, cu prețu ca către un frate, al cărora venit precum se vorbește în urmă îl dăruisem dupe încetarea mea din vieață a fi al său pentru vieața sa, de la care în loc să se mai înalțe, precum s-au mai înălțat la toți și la toate, dimpotrivă, din vreme în vreme ajungea la scădere precum chiar acum ieream tare amerințat din pricină că în acest curs îndelungat nu s-au învrenicit dânsu a pune măcar un prun pentru sine, necum pentru mine, precum și ecareturile ajunsese în cea mai proastă stare, de aceiea măcar cu mare părere de rău a mea pentru acea neîngrijire a sa; și pentru că recunoștința sa erea să șteargă cu totu orânduiala din urmă, neplăcându-mi nici chiar îngrijirea casi sale.

Dar deocamdată o mai las , însă cu condițiile următoare.

Acest venit al acestor moșii este acum opt mii lei și cu condițiile din contract trece peste noă mii de lei.

Pe tot anu, din acest venit prin înțelegere cu frate-mieu Pandele epitropu fiilor săi, să se pue cât una mie lei în casa de rezervă a ține în bună stare ecareturile dupe aceste moșii sau a se face din nou vreo altă îmbunătățire folositoare.

Pă tot anul să se pue câte o mie lei în casa de rezervă unde are să pue și Pandelică din aceia ce-i las, ca să fie în veci pe tot anu pentru soroacele zile pentru pomenirea morților, sărindare la biserici și faceri de bine la case scăpătate.

Şi tot anu să dea soru-mi Nuți câte una mie lei în vieața sa, numai în câte doă câșturi la aprilie și octombrie, adică la fiecare câști câte lei cinci sute.

Toate acestea fiind în vieață frate-mieu Niță le va regula dimpreună cu frate-mieu Pandele sau epitropi ce vor fi și celălalt venit va fi pe sama neapăratelor trebuințe ale sale, îngrijind însă a se spori venitu moșiilor, iar nu de neîngrijire a scădea, căci la orice mică nebăgare de seamă a sa și neîngrijire și la orice șicană sau prelungire a răspunderii legăturilor de mai sus împotriva voinței mele, precum se coprinde în față, atunci zic cu mare părere de rău a mea să se iea acest venit din mână-i de către epitropia ce va fi pentru Mitică, ca să îngrijească de ecareturi și de legăturile coprinse, căci milostivu Dumnezeu voește cu tot Omul, dacă vrea și Omul, dar dacă nu voește Omul, degeaba îi dă Domnul. 1859 martie 8

Pentru chiria a doă prăvălii de la hanu mic ce să vorbește în urmă a fi pentru soro-mea Nuța, încetează acea orânduială, căci am rânduit a i se da din venitu Dârmăneștilor și Piscani.

Ceea ce se coprinde în urmă pentru hănișoru ce-l dau Marii ca vrând să-l înstrăineze să i se dea doă sute galbeni, încetează aceasta având a se urma ceia ce se coprinde în înscrisul ce i-am dat acum în urmă. Visteru Mihai Popescu. 1859 martie 8

Patru mii galbeni ce sînt dați de dobândă precum osebita însemnare arată, vor sta la dobândă la loc sigur, a cărora dobândă pe tot anu se va adăoga la capete până se va găsi un ecaret nemișcător să se cumpere a fi și acesta pe sama moștenitorilor miei, tot cu condițiile celorlalte acareturi vorbindu-se în documentu cumpărătorii că se cumpără cu banii miei pe seama moștenitorilor miei în veci, fără a se înstreina vreodată, iar ce alți bani se vor mai găsi în casă și cu din venituri se va urma, iar dupe o altă osebită însemnare alăturată a se urma întocmai.     

Visteru Mihai Popescu. 1859 dechemvrie 30

August în 5, 1860. Astăzi am schimbat înscrisul Marii pentru locuința sa, în câte zile va avea, prin urmare, ceea ce se coprinde în dieata mea pentru hănișor să desființează aceiea și rămâne în loc ceiea ce se coprinde pentru încăperile unde era cazinu. 

 Visteru Mihai Popescu 

***

Deschizându-se și citindu-se acest testament în vederea și auzu D-lor Pandele și Niță frați Popești și D-ei Nuța Popeasca, frați toți ai mortului se încredințează.

1860 octombrie 29

 

Pentru President, Dimitrie Antonescu, I.C. Potoceanu.

Procororu Tribunalului Argeși, N. Balotă.

Pandele Popescu, Niță Popescu, Nuța Popeasca

 

SJAN Argeş, Primăria Piteşti, inventar 19, dosar 1/1861, f. 1-6.



[1] Ovid Sachelarie, Nicolae Stoicescu, Instituții feudale din Țările Române: Dicționar, Editura Academiei, București, 1988, p. 503.

[2] Ioan C. Filitti, Arhondologia Munteniei de la 1822-1828, în „Revista Arhivelor”, nr. 4, 1927, p. 27.

[3] Paul Cernovodeanu, Irina Gavrilă, Arhondologiile Țării Românești de la 1837, Editura Istros, Brăila, 2002, p. 142.

[4] Teodor Dina,  Ștefan Bellu, protagonist al vieții politice și economice din Țara Românească în perioada ultimelor domnii fanariote, în „Argesis”, XXIII, 2014, p. 158.

[5] Petre Popa, Paul Dicu, Silvestru Voinescu, Istoria Municipiului Pitești, Editura Academiei, București, 1988, p. 123, 128.

[6] SJAN Argeș, Colecția de Stare Civilă, Pitești, Biserica Sf. Ioan, registru nr. 26/1860; Actul de moarte nr. 25 din 19 octombrie 1860 al vistierului Mihai Popescu, în vârstă de 70 de ani (corect 67 de ani).

[7] În 1861-1862, un Niță Popescu din Pitești este menționat ca epitrop al averii copilului minor, rămas orfan în urma decesului ambilor părinți, T. Borănescu și Maria Leca.

[8] I (slava veche) = Și.  

[9] Ion Cruceană, Hanuri piteștene, în „Argesis”, VII, 1995, p. 231.

[10] Teodor Mavrodin, Episcopia Argeșului, Editura Europroduct, Pitești, 2005, p. 354-355.

[11] Carol I.

[12] Ghenadie al Argeșului.

[13] 1875.

[14] Doru Căpătaru, Mânăstiri, schituri și biserici din Arhiepiscopia Argeșului și Mușcelului în mileniul al III-lea,  Editura Arhiepiscopiei Argeșului și Mușcelului, în mss, p. 276.

[15] Copia este din 18 aprilie 1861.

[16] Adiată sau diată = testament.

[17] Zălogească, probabil = să amaneteze, să ipotecheze. 

[18] Lucru nemișcător = Avere imobilă, bun imobil.

[19] Cirtă = Lucru foarte mic, neînsemnat.

[20] Casin = Local de citit, de jucat, de dansat; cafenea sau restaurant.

[21] Bez (slava veche) = Afară de, lăsând la o parte.

[22] Umblătoare = Closet. 

[23] Naht = Cu bani gata, în numerar.

[24] Carotă =

[25] Sud (slavă veche) = Județ. 

 


 Pisania bisericii din Ciești, cu scriere chirilică, însă fără dată.


 Biserica din Ciești, comuna Lunca Corbului, ctitoria vistierului Mihai Popescu din Pitești. Foto: Doru Căpătaru.



Tabloul votiv cu ctitorii bisericii din Ciești: Pandele Popescu cu soția Zoița (Zinca) și vistierul Mihai Popescu. Foto: Ion Iordache din Pitești, preot paroh la Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril din Ciești, comuna Lunca Corbului (2024).

 
Aurel Radu, Testamentul vistierului Mihai Popescu din Pitești (1855), în „Restituiri”, nr.  71/2024, p. 19-25.